PLACA DE BAZĂ A CALCULATORULUI
08/07/2010 20:27
1. PLACA DE BAZĂ A CALCULATORULUI
Putem spune fără să greşim că, piesa centrală a unui calculator este placa de
bază. Aceasta este de fapt coloana vertebrală a întregului sistem, toate PC-urile
având aceeşi trăsătură de bază: sunt construite pe o placă de dimensiuni mari,
numită mother board (placă de bază).
Fiind o componentă primară, placa de bază defineşte PC-ul şi caracteristicile
acestuia. Toate componentele sistemului se conectează pe sau la aceasta.
Producătorii de construiesc sistemele de calcul în jurul plăcii de bază (MB).
MB este piesa de culoare verde închis, cu dimensiunile cele mai mari din UC,
montată de regulă pe partea de jos a carcasei la sistemele pe orizontală sau pe lateral
la cele pe verticală. Constructiv, aproape toate plăcile de bază arată cam la fel, însă
producătorii se străduiesc să le echipeze cât mai bine, pentru a putea oferi posibilităţi
de extindere a performanţelor PC-ului ulterioare. Deşi aceste modificări duc la
mărirea costului iniţial al MB, în timp se dovedeşte o investiţie bună achiziţionarea
uneia mai performante.
Există tendinţa de a oferi plăci de bază echipate cu aproape toate tipurile de
subansamble, eliminând din start necesitatea unei adăugări ulterioare, mod de
proiectare foarte economicos, dar care are un dezavantaj evident: elimină
posibilitatea unei abordări modulare a echipării unui sistem de calcul.
Modelul de bază al PC-ului este o comparaţie între două filozofii de proiectare
complet diferite:
- una axată pe diversivitate, adaptabilitate şi dezvoltare, obţinute prin montarea
elementelor funcţionale individuale (procesor, memorie, circuite I/O), pe plăci
diferite instalate în conectori ai plăcii de bază legate printr-o magistrală;
- cealaltă concentrată asupra economiei şi simplităţii, reunind toate
componentele principale ale sistemului pe o singură placă de bază.
Fiecare din aceste metode are avantaje şi dezavantaje proprii.
Calculatoare orientate pe magistrală
La apariţia primelor PC-uri, modelul orientat pe magistrală era considerat
învechit, acesta fiind de fapt total opus modelului cu placă de bază. Numele original
al magistralei de date BUS, a fost folosit deoarece semnalele magistralei “călătoresc”
împreună şi se opresc la aceeaşi conectori întâlniţi în drum.
Modelul orientat pe magistrală permite configurarea personalizată a fiecărui
calculator după scop şi destinaţie. Acest mod de proiectare modulară permite
sistemului să conecteze la magistrală componente mai puternice sau mai multe de
48 WiNS – DMPC – Capitolul III
acelaşi tip (ex. procesoare) şi extensia sistemului odată cu dezvoltarea activităţilor
deservite.
Calculatoare pe o singură placă
Apariţia circuitelor integrate miniaturizate a dus la reducerea masivă a
numărului de plăci necesare pentru construirea unui PC. Reducerea calculatorului la
o singură placă a fost necesară datorită cerinţelor de reducere a preţului şi de creştere
a fiabilităţii.
Principalul dezavantaj este reducerea flexibilităţii, caracteristicile din
fabricaţie nemaiputând fi schimbate ulterior. Această metodă este utilizată în general
la calculatoarele portabile şi notebook, datorită avantajului de a fi compacte, de
economisire a spaţiului şi de reducere a greutăţii.
Modele mixte
Pentru a beneficia de avantajele ambelor tehnologii, au fost produse plăci
mixte. Întâlnim în prezent plăci orientate pe magistrală cu anumite componente
încorporate (de ex. placa de sunet sau placa video), astfel încât se obţine o reducere
apreciabilă a costului, conectorii de extensie existenţi în număr mai mic permiţând
totodată şi o extindere ulterioară a anumitor tipuri de performanţe.
Terminologie
În sistemele de calcul întâlnim următoarele tipuri de plăci:
- plăci fiică, legate de placa de bază numite şi doughterboard sau doughtercard;
- plăci de extensie, diferenţiate după standardul interfeţei de conectare;
- plăci de sistem, de fapt plăci de bază numite astfel de firme mari care impun o
anumită terminologie (IBM);
- plăci planare, termen promovat de IBM odată cu introducerea seriei PS2;
- plăci de bază, nume dat de Intel plăcilor mamă (motherboards) numite şi base
board;
- plăci principale, termen neutru semnificând de fapt placa mamă, numit şi
main board;
- plăci logice, denumită astfel de Apple, descriu de fapt acelaşi elemente de
bază;
- plăci fund de sertar sau backplane, descriu plăcile culisante prin panoul
frontal al calculatoarelor, obligatoriu planară.
TIPODIMENSIUNILE PLĂCILOR DE BAZĂ
Plăcile de bază moderne pot avea orice formă sau dimensiuni, în funcţie de
modelul de PC. Primele standarde ale plăcilor de bază au fost stabilite de firma IBM
prin duplicarea dimensiunilor celor mai populare maşini IBM. Pentru a micşora
costurile, majoritatea producătorilor au menţinut compatibilitatea cu plăcile IBM,
păstrându-şi poziţiile găurilor de montare, lucru perpetuat până astăzi.
În prezent, standardele de bază ale plăcilor de bază sunt cele promulgate de
Intel, cel mai recent dintre acestea, ATX, mergând până la specificarea poziţiei
conectorilor.
Pentru producătorii de sisteme cu profil redus a apărut un nou standard, LPX,
care a micşorat înălţimea sistemului pirn instalarea orizontală a plăcilor de extensie.
Principalele tipodimensiuni ale plăcilor de bază sunt:
a) placa de bază pentru PC, cuprinde 5 sloturi de extensie ISA pe 8 biţi, un
conector pentru tastatură şi unul pentru casetă, dimensiune 8.5 x 11 inci;
b) placa de bază pentru XT, de 8.5 x 12 inci, sloturile de extensie la 0.8 inci,
montate în linie pentru a permite şi magistrale de mare viteză PCI:
50 WiNS – DMPC – Capitolul III
placa de bază AT, cel mai popular model de placă IBM, lansat în 1984. Este
cea mai mare placă de bază 12 x 13.5 inci, are 8 sloturi la 0.8 inci, memoria şi
procesorul fiind puse oriunde pe placă:
c) placa mini AT, de 13 x 8.66 inci, compatibilă cu AT, conţine conectori
pentru legarea porturilor prin panglică, se poate adapta la multe tipuri de
carcase;
WiNS – DMPC – Capitolul III 51
d) placa de bază LPX, pentru PC-uri mai puţin înalte, are 8.66 x 13 inci, latura
din spate a şasiuluiparalelă cu latura mică a plăcii şi conţine conectorii I/O.
Are un conector de extensie principal în care se află o placă fiică cu unul
sau mai mulţi conectori standard;
e) placa mini LPX, de 10 x 8.66 inci, pentru economisirea spaţiului în carcasă;
52 WiNS – DMPC – Capitolul III
f) placa ATX, cel mai nou standard, păstrează dimensiunile plăcii mini-AT,
versiunea 1.1. introdusă de Intel în 1996. Dimensiunea 12 x 9.6 inci este
impusă pentru a putea tăia 2 plăci dintr-un panou brut imprimat de 18 x 24
inci. Au un altfel de conector de alimentare;
g) placa mini ATX, de 8.2 x 11.2 inci, are conectorii pentru porturi montaţi
direct fără cabluri, realizează o reducere de costuri de 30%;
Avantajele plăcilor de bază ATX:
• Conectorii pentru tastatura şi mouse sunt plasaţi într-o carcasă de metal şi au
formatul PS/2.
• Sloturile SIMM sunt aşezate în aşa fel încât plăcile de extensie nu le
deranjeaza şi sunt mai uşor accesibile.
• Sloturile pentru cablurile harddisk-urilor şi floppy-urilor sunt mai apropiate
de unitati.
• Porturile seriale şi paralele se gasesc în partea din spate a PC-ului.
• Un nou tip de conector de alimentare pentru placa de bază, cu două
avantaje: conectoarele nu mai pot fi puse greşit şi exista o funcţie nouă prin care PCul
se poate opri cu ajutorul software-ului.
• Soclul ZIF pentru CPU nu se mai află în spatele plăcilor de extensie, ci în
dreapta lor.
• Locul din spatele plăcilor de extensie nu conţine componente înalte, care să
împiedice instalarea de plăci lungi.
• Pe unele motherboard-uri noi se află deja chipset-uri în capsule BGA.
Cipuri fără pini: la noua tehnologie BGA, conectoarele au forma unor sfere
minuscule, amplasate sub circuitul integrat. Cipul este lipit pe board, existând
avantajul costului mic de productie.
WiNS – DMPC – Capitolul III 55
B) MAGISTRALELE DE DATE DE PE PLACA DE BAZĂ
Magistrala de extensie a PC-ului permite dezvoltarea sistemului, asigurând o
conexiune de mare viteză pentru dispozitivele periferice interne care măresc puterea
acestuia.
Scopul magistraleide extensie este de a permite instalarea unor plăci
suplimentare. Prin circuitele acesteia, calculatorul transferă informaţii definite printro
codificare specială, bazată pe ordinea şi combinaţia biţilor.
Conexiunea realizată de magistrală trebuie să transfere fără eroare aceste date.
Pentru evitarea erorilor sunt incluse semnale suplimentare ce controlează fluxul
informaţiilor şi ajustează ratele de transfer în funcţie de viteza limită a PC-ului şi
viteza de lucru a accesoriilor de extensie.
Configuraţiile moderne includ două magistrale de extensie- una de
compatibilitate şi una locală de mare viteză. Prima permite instalarea plăcilor mai
vechi, este numită ISA, cea de mare viteză permite plăcilor de extensie să lucreze la
viteze apropiate de cea a microprocesorului.
PC-urile notebook au problerme proprii de extensie, legate de conexiune şi de
alimentarea cu energie, pentru care s-au dezvoltat standarde proprii. Cele mai
moderne folosesc sloturi de extensie de tip PC Card sau CardBus. Primul se
aseamănă cu ISA, al doilea este mai rapid, pentru plăci de extensie mai noi.
Magistrala este o cale prin care pot circula datele în interiorul unui calculator.
Această cale este utilizată pentru comunicaţie şi se stabileşte între două sau mai
multe elemente ale calculatorului. Un PC are multe feluri de magistrale, între care se
afla urmăoarele:
• Magistrala procesorului
• Magistrala de adrese
• Magistrala memoriei
• Magistrala I/O
56 WiNS – DMPC – Capitolul III
1) Magistrala I/O
Este numită şi magistrală de extensie şi este magistrala principală a sistemului
si cea pe care circulă cele mal multe date. Magistrala I/O este o ,,autostradă" pentru
cele mai multe date din sistem. Tot ce vine sau pleacă de la orice dispozitiv, cum ar fi
sistemul video, unităţile de disc şi imprimanta, “călătoreste" pe această magistrală.
Cea mai încărcată cale de intrare/ieşire este spre si dinspre placa video.
2) Magistrala procesorului
Este calea de comunicaţie între CPU (unitatea centrală de prelucrare) şi cipurile cu
care lucrează direct. Această magistrală este folosită pentru a transfera date între
CPU şi magistrala principală a sistemului sau între CPU şi memoria cache externă.
Magistrala procesorului
Deoarece scopul magistralei procesorului este transmiterea şi primirea datelor
de la CPU cu cea mai mare viteză posibilă, această magistrală lucrează la o viteză
mult mai mare decât orice altă magistrală din sistem neexistând strangulari.
Magistrala este compusa din circuite electrice pentru date, pentru adrese şi pentru
comenzi.
Un sistem Pentium 100 are Un procesor Pentium care lucreaza intern la 100
MHz, dar extern lucrează la numai 66,6 MHz. Aceeaşi frecvenţă externă de lucru
66.6 MHz o au şi procesoarele Pentium 133, Pentium 166 si chiar Pentium Pro 200.
În cele mai multe dintre sistemete, frecvenţa reală de lucru a procesorulul este un
multiplu (de 1,5 ori, de 2 ori, de 2,5 ori etc.) al frecvenţei magistralei procesorului.
Magistrala procesorului este legată la pinii procesorului şi poate transfera un
bit de date pe o linie de date la fiecare perioadă sau la două perioade ale ceasului.
Astfel, un sistem 486 poate transfera 32 biţi de date simultan, în timp ce un sistem
Pentium sau Pentium Pro poate transfera 64 biti de date Ia un moment dat.
Pentru a determina viteza de transfer pe magistrala procesorului, se multiplică
lăţimea datelor (32 de biţi pentru 486 sau 64 de biti pentru Pentium şi Pentium Pro)
WiNS – DMPC – Capitolul III 57
cu frecvenţa ceasului magistralei (aceeaşi cu freevenţa ceasului de bază al
procesorului). Dacă folosim un Pentium sau Pentium Pro de 66/100/133/166/200
MHz care ruleaza Ia 66 MHz şi poate transfera un bit de date la flecare perioada de
ceas pe flecare linie de date, veti avea o viteza maxima instantanee de transfer de
528M pe secunda. Acest rezultat se obtine folosind urmatoarea formula:
66 MHz x 64 biti = 4,224 megabiti/secunda
4,224 megabiti/secunda : 8 = 528 M/secunda
Aceasta viteza de transfer, este numita lăţime de bandă a magistralei şi
reprezinta o valoare maxima. Ca toate valorile maxime, aceasta viteza nu reprezinta
lăţimea de banda în functionarea normala; trebuie sa va asteptati întotdeauna la 0
medie mai scazuta a transferului de date
3) Magistrala memoriei
Este utilizata la transferul informatiilor între CPU şi memoria principala -
memoria RAM a sistemului. Aceasta magistrala este o parte din magistrala
procesorului sau, de cele mai multe ori, este implementata separat cu un set special
de cipuri, care este responsabil cu transferul informatiilor intre magistrala
procesorului şi memorie. Sistemele cu frecvenţa placii de baza de 16 MHz sau mai
mare lucreaza Ia viteze care depasesc posibilităţile cipurilor DRAM standard. În
astfel de sisteme este utilizat un set de cipuri (controllerul memoriei) care realizeaza
interfata între magistrala rapida a procesorulul şi memoria principala, mai lenta.
58 WiNS – DMPC – Capitolul III
Acest set de cipuri este in general acelaşi cu setul de cipuri responsabil cu
gestionarea magistralei I/O.
Informatia care circula prin magistrala memoriei este transferata Ia o viteza
mult mai mică decât viteza de transfer a informatiei pe magistrala procesorului.
Soclurile cipurilor sau conectorii modulelor SIMM sunt conectati la magistrala
memoriei Ia fel cum sunt legati conectorii de extensie Ia magistrala I/O.
4) Magistrala de adrese
Este în realitate, o parte a magistralei procesorului şi a celei de memorie şi este
folosita pentru a indica adresa de memorie sau adresa de pe magistala sistemului care
va fi utilizata în cadrul operaţiei de transfer al datelor. Magistrala de adrese indică
precis locul în care va avea loc urmatorul transfer: în memorie sau pe magistrala.
Dimensiunea ei determină mărimea memoriei pe care CPU o poate adresa direct.
5) Funcţiile magistralei
Cea mai importantă funcţie este de a asigura o cale de date ce leagă
componentele PC-ului şi o modsalitate de a ajunge datele la destinaţie.
Deasemenea, trebuie să asigure semnale speciale care să sincronizeze
semnalele circuitelor de pe plăci cu cele din restul calculatorului.
Principalele funcţii sunt:
- liniile de date, este de fapt cea mai importantă. Conexiunile folosite pentru
transferarea datelor pe magistrala de extensie se numesc linii de date. Principalul
element de descriere a magistralei este numărul acestor linii. Magistralele de date
folosesc transferul paralel al informaţiilor deoarece este mai rapid decât cel serial
- liniile de adrese, pentru a fi mai flexibilă, magistrala trebuie să transmită şi
informaţii referitoare la adresle de memorie, pentru a permite transferarea
informaţiuilor mapate în memorie şi accesul aleator la acestea şi transportul biţilor de
date la o adresă exactă. Acestea determină domeniul maxim de memorie ce poate fi
adresată: ex. ISA are 24 de linii de adres deci accesează maxim 16 MB de memorie.
- alimentarea cu energie, magistrala de extensie alimentează celelalte
dispozitive la tensiuni între 3.3 şi 5 V C.C. Pot asigura atât tensiuni negative cât şi
pozitive, de până la 12 V. Ex. ISA nu asigură tensiuni de 3.3 ă de regulă mai multe
linii de alimentare.
- sincronizarea, multe plăci de extensie lucrează sincronizat cu circuitele
calculatorului gazdă. O magistrală sincronizată cu ceasul calculatorului se numeşte
sincronă. Cele avansate sunt mai flexibile ca viteză şi pot opera asincron, existând o
relaţie matematică între frecvenţa de ceas a sistemului şi cea a magistralei. Ex. PCI la
33 MHz în sisteme la 66 MHz.
- controlul fluxului, pentru evitarea unor pierderi de date la apariţia unor
diferenţe de viteză între plăcile de extensie şi calculatorul gazdă. Magistrala trimite
WiNS – DMPC – Capitolul III 59
un semnal NOT READY, cerând sistemului să aştepte până la recuperarea
întârzierilor. magistralele moderne trec la moduri de viteză mai mari burst mode (în
rafale) unde datele sunt transferate după un ciclu de transferare.
- controlul sistemului, echipamentele periferice trebuie deseori să comunice
cu microprocesorul, pentru aceasta asigurându-se una sau mai multe linii pentru
semnale de întrerupere. PC-urile moderne permit partajarea întreruperilor, ba chiar şi
accesul direct la memorie. Ultimile tipuri se bazează pe protocoale de transfer pentru
controlul sistemului DMA.
- controlul şi arbitrarea magistralei, la primele sisteme magistrala era
controlată de microprocesorul sistemului, cele mai noi transferă controlul unor
circuite logice – controllere de magistrală. Dispozitivul care preia controlul
magistralei se numeşte master de magistrală, iar cel care primeşte date slave.
- semnale specifice sloturilor, sunt legate împreună, conectate direct prin
cablare, pot astfel să utilizez orice slot. La cele mai noi există semnale specifice
pentru sloturi.
- punţile, utilizate odată cu introducerea magistralei PCI pentru legarea
acestora. Două PCI legate se numesc punte PCI to PCI, este foarte des întâlnită.
Cele mai importante aspecte fizice ale magistralelor sunt:
- tipurile de conectori
- organizarea conectorilor
- dimensiunile plăcilor
- spaţiul între plăci
- limitele sloturilor
Un element foarte important este compatibilitatea magistralei de date cu
plăcile de extensie. Cel mai important este nivelul de compatibilitate cu plăcile de
extensie ale PC-urilor obişnuite
TIPURI DE MAGISTRALE I/O ŞI SLOTURI DE EXTENSIE
În cadrul unui sistem de calcul întâlnim următoarele tipuri de sloturi de
extensie (magistrale I/O):
- ISA pe 8, 16 şi 32 biţi
- MCA
- EISA
- VLBus
- PCI
- PCMCIA
1) Magistrala ISA pe 8 biţi
Folosită la sistemele XT, are dimensiunile înălţime x lung. x gros. = 4.2 x
13.13 x 0.5. La sistemele XT al optulea slot este special pentru anumite tipuri de
plăci de extensie
Conectorul magistralei ISA pe 8 biţi are 31 de pini.
2) Magistrala ISA pe 16 biţi
Folosită la sistemele AT, are dimensiunile înălţime x lung. x gros. = 4.8 x
13.13 x 0.5. Faţă de ISA pe 8 biţi au un conector suplimentar al slotului de extensie
cu 18 pini.
WiNS – DMPC – Capitolul III 61
3) Magistrala ISA pe 32 biţi
Folosită la sistemele AT, au apărut în perioada când nu existau procesoare pe
32 de biţi, de aceea nu au avut o viaţă lungă.
4) Magistrala MCA
Apărută odată cu procesoarele pe 32 de biţi, utilizează 4 tipuri de sloturi:
- de 16 biţi, slotul are 2 secţiuni una de 8 biţi şi a 2-a de 16 biţi
- de 16 biţi cu extensie video, de fapt un conector standard de 16 biţi însoţit
de un conector pentru extensia video cu 10 pini
- de 16 biţi cu extensie de memorie, permit utilizarea plăcilor de memorie
îmbunătăţite şi transferuri de date cu aceste plăci, au în plus 4 pini
- de 32 de biţi, de fapt o extensie a modelului pe 16 biţi, este prezent atât în
varianta cu extensie mărită de memorie căt şi cu extensie video
62 WiNS – DMPC – Capitolul III
5) Magistrala VESA Local Bus
A fost concepută prin legarea pinilor procesorului 486 la un conector pentru
placa de extensie, de aceea oferă maxim de performanţă doar pe acest tip de procesor
care nu suportă însă mai multe dispozitive cuplate în acelaşi timp. Adaugă un total de
112 contacte utilizând acelaşi conector ca magistralele MCA.
6) Magistrala PCI
Soluţia sistemelor bazate pe Pentium, adaugă un alt nivel configuraţiei
standard de magistrală, transferă datele la 33 MHz x 32 biţi = 1,056 MB/s / 8 biţi =
132 MB/s. Se poate alimenta la 3.3 sau 5 V şi are conectori pe 32 şi 64 de biţi.
Conector PCI de 32 biţi la 5 V. Conector PCI 64 biţi la 5 V
Conector PCI de 32 biţi la 3,3 V. Conector PCI 64 biţi la 3,3 V
Magistrala universală PCI pe 32 biţi Magistrala universală PCI pe 64 biţi
7) Magistrala PCMCIA
A fost concepută pentru a oferi calculatoarelor notebook şi laptop aceeaşi
posibilitate de dezvoltare, au 68 pini şi 2.1 x 3.4 inci.
Există 3 variante constructive: PC Card, Card Bus şi Miniature Card.
PcCard este pe 16 biţi, cele mai cunoscute tipuri fiind:
- tip I de 3,3 mm grosime, doar pentru extensii de memorie
WiNS – DMPC – Capitolul III 63
- tip II de 5 mm conţin orice dispozitiv
- tip III de 10,5 mm în special pentru HDD amovibile
- tip IV pentru HDD mai groase de 10,5 mm
Card Bus sunt pe 32 biţi şi sunt identice fizic cu PC Card.
Miniature Card lansate în 1996, pot stoca până la 64 Mb memorie, au 1,3 x 1,5
inci.
64 WiNS – DMPC – Capitolul III
D) CIPSETUL, CREIERUL PLĂCII DE BAZĂ
Cel mai important Iucru care se afla pe o placa de baza este setul de cipuri,
care face toata munca, incluşiv pe cea de a furniza procesorului informatiile pe care
acesta le solicita. Chipset-ul are grija sa trimita date spre placa grafica, procesor şi
bus-ul PCI, sa şincronizeze transferurile de la memorie la periferice, sa faca
reimprospatarea memoriei şi multe altele.
Marea majoritate a chipset-urilor au doua componente, numite Northbridge şi
Southbridge. Northbridge-ul este cel mai important, deoarece el determina
majoritatea caracteristicilor setului de cipuri. El se ocupa de controlul procesorului şi
al cache-ului Level 2, al memoriei RAM, de curgerea corecta a informatillor pe
magistrale şi de multe alte asemenea job-uri de importanta majora. Southbridge este
componenta care se ocupa de partea de intrare/ieşire. Ea are in grija interfetele spre
tastatura, floppy, bus-urile EIDE ŞI USB, porturile seriale şi paralele.
Practic, chipset-ul controleaza fiecare bit care trece spre procesor, memorie,
harddisk, placa grafica etc. El este in centrul retelei de date care constituie un
calculator. Tot setul de cipuri dicteaza şi viteza procesorului şi a bus-ului extern
(Front Side Bus - FSB). Chipset-ul arbitreaza şi bus-urile perifericelor, pe langa cele
amintite până acum mai ramânând PCI, ISA şi AGP. Astfel, in cazul unui transfer de
date intre procesor şi hard-disk, setul de cipuri blocheaza celelalte transferuri de pe
magistrala PCI, de exemplu intre memorie şi placa de retea.
Funcţiile principale ale cipseturilor sunt:
- controller de sistem
- controller de periferice
- controller de memorie.
Controllerul de sistem
Îndeplineşte următoarele funcţii:
- contoare de timp şi oscilatoare
- controller de întreruperi
- controller DMA
- gestionarea energiei
Controllerul pentru dispozitive periferice
Are următoarele funcţii de bază:
- interfaţa cu magistrala
- interfaţa unităţilor de dischete
- interfaţa cu HDD
- controllerul de tastatură
- controllerul pentru porturile I/O
Controllerul de memorie
Are rolul de a asigura adresarea memoriei RAM, reîmprospătarea memoriei,
tratarea erorilor şi lucrul cu memoria cache.
WiNS – DMPC – Capitolul III 65
1) CIPSETURI PENTRU PENTIUM ŞI PENTIUM PRO
Firma Intel a devenit principalul furnizor de seturi de cipuri, ele gasindu-se pe
majoritatea placilor, dar fiind inscriptionate cu tot felul de numere ciudate, de genul
82439HX. Pe de alti parte, comerciantii lanseaza oferte ca ,,placa de baza Triton". Ce
inseamna aceasta şi cu este mai bun un Triton II faţă de Triton I?
Cele mai raspandite chipset-uri Intel, din generatia a doua, pentru procesoare
Pentium, sunt 430FX, 430RX şi 430VX. FX este cel mai ,,batrân" membru al
familiei, fiind lansat la inceputul anului trecut cu numele de cod Triton (sau Triton
1). Unii il socotesc inca chipset de prima generatie. FX aducea nou la acea vreme o
performantă a procesorului montat pe aceasta crescută cu 15% fată de cazul in care
era instalat pe motherboard-urile dotate cu 430NX (Neptune), care la randul br erau
mai bune decat 430LX (Mercury). FX are posibilitatea de a lucra cu memorii EDO
RAM (memoria de lucru) şi Pipelined Burst SRAM (L2 cache), contine un busmaster
EIDE controler (PIIX) cu rata maxima de transfer de 16 MB/s (reducand
ocuparea procesorului la transferuri de date) si suportă un flux de date de peste 100
MB/s pe busul PCI. Cu memorii EDO, timpii RAM Read/Write Burst sunt x-2-2-2.
Folosind PB-SRAM, performanta cache-ului de nivel 2 creşte, datorită folosirii
modului 3-1-1-1 pentru accesul la acest tip de memorie. Maximul de RAM instalabil
pe o placa motorizată de FX este de 128 MB. SIMM-urile introduse sunt
autodetectate, rămanand bineinteles obligativitatea ca cele doua SIMM-uri introduse
in acelaşi banc sa fie absolut identice. Motherboard-urile construite pe baza FX-ului
nu suportă interfata USB, iar versiunea de bus PCl prezentă este 2.0, deci placile care
au nevoie de interfata PCI v. 2.1 nu vor lucra pe aceste sisteme.